A existat cu ceva timp in urma o emisiune intitulata „Mari Romani”. Din punctul meu de vedere in unul de locurile de seama isi au clar locul Sfintii Martiri Brancoveni. Nu doar prin reformele administrative, multimea edificiilor si lucrarilor culturale – sa nu uitam nici de stilul brancovenesc, ci prin taria de care au dat dovada la sfarsitul lor. Nu si-au lepadat nici credinta, dar nici neamul, desi sfarsitul lor a fost mai mult decat tragic.
Binecredinciosul Voievod Constantin Brancoveanu s-a nascut in anul 1654 in satul Brancoveni, din parinti de vita nobila, binecredinciosi. Necazurile nu-l ocolesc, ramanand fara tata din pruncie (febrarie 1655). Din acest motiv este crescut de unchiul sau, stolnicul Constantin Cantacuzino, poate cel mai invatat boier roman al vremii sale si de de bunica dupa tata, Pauna Greceanu. Prin intermediul unchiului sau, tanarul Constantin primeste o invatatura aleasa, la Bucuresti. In timp se bucura de aprecierea celorlalti si datorita iscusintei sale urca rapid pe scara ierarhiei politice.
Dupa moartea lui Serban Cantacuzino, la insistentele boierilor si dregatorilor este numit voievod al Tarii Romanesti (29 octombrie 1688). A avut o domnie de peste 25 de ani, foarte lunga raportata la contextul istoric. Un timp care recunoaste talentul administrativ, politiv si diplomatic al voievodului roman.
Dar ce l-a facut un Sfant?
Nu putem sti rugaciunile sale, toate faptele sale bune, dar exista totusi marturii chiar si acum. Cateva dintre ele le voi prezenta in cele ce urmeaza.
A ridicat foarte multe manastiri si biserici, multe din ele dainuiesc si astazi. Stim cu totii de cata jerfa este nevoie pentru zidirea unei biserici, cu atat mai mult cu cat le-a facut si atat de trainice. Apoi scrierile istorice relateaza numeroase cazuri de ajutorare a romanilor din Tara Romaneaca, Moldova si Ardeal, dar si a crestinilor de pe alte meleaguri (Rusia, Arabia, Siria, Imperiul Habsburgic si altele). Modul in care a dus politica, cu multa diplomatie si cu evitarea razboaielor, desi in jurul sau erau mai tot timpul ciocniri intre trei mari imperii - Habsburgic, Tarist, Otoman.
In anul 1714, la Bucuresti, umilit in fata supusilor sai, printr-un trimis al inaltei Porti, lui Constantin Brancoveanu i se pune pe umar naframa de matase neagra, semnul maziliei.
Supliciul sau incepe cu 25 Martie. La Instanbul este inchis in temnita Edicule, apoi spre sfarsit in inchisoarea demnitarilor - Bostangi Basa. Toata vara este supus alaturi de familia sa la numeroase torturi. Pe langa credinta, turcii vor si aurul domnitorului (visternicul era ginerele lui Constantin, iar in periada de pace Domnitorul chivernisise foarte bine banii). Despre aur, turcii afla pana la urma ca era in Venetia si obtin sub tortura semnatura lui Constantin.
Iata ca martiriul sau nu a fost de scurta durata, mai ingrozitor si fii sai erau martorii aceleiasi suferinte. Fusese pana la urma un domnitor, acum nu are parte decat de batjocura, insulte, viata grea din temnita, este rupt cu totul de cei dragi, este tradat de boieri, este tradat de aliati, asista cu neputinta la chinurile prin care trec copiii si familia sa. Turcii ii cer lepadarea de credinta pentru a pune stop acestor chinuri. Dar se pare ca credinta este singurul lucru care le-a ramas.
Totul se prabuseste in jurul deja fostului domnitor, iar credinta ii este incercata puternic. Apogeul este pe 15 August 1514. Era o zi de mare sarbatoare – Adormirea Maicii Domnului, era si ziua de nastere a lui Constatin (chiar o cifra rotunda – 60 de ani), dar si onomastica sotiei sale (Doamna Maria – mai exact Marica). Familia, alta data inconjurata de fast, se indrepta acum spre ceea ce avea sa fie ultimul drum. Constantin si fii sai merg pe drumurile Instanbulului, imbracati doar in camesi albe si legati in lanturi. Evenimentul este un real spectacol pentru sultanul Ahmed al III-lea, personalitatile din Instanbul, dar si pentru invitatii lor, din care faceau parte si fosti aliati ai Domnitorului, din tari crestine – Rusia, Franta, Imperiul Habsburgic (in special ambasadori)...
Dupa ce li se permite ultima rugaciune acestor bravi barbati, li se face ultima oferta de eliberare prin trecerea la mahomedanism. Probabil ca era un tablou greu de descris – umilintele celor de alta credinta, fii torturati, fosti prieteni stand la loc de seama langa sultan, singura posibilitate de scapare doar trecerea la mahomedanism, insa Constantin are puterea de a raspunde tuturor:
Imparate! Averea mea, cat a fost, tu ai luat-o, dar de legea mea crestina nu ma las! In ea m'am nascut si am trait, in ea vreau sa mor. Pamantul tarii mele l-am umplut cu biserici crestinesti si, acum, la batranete, sa mai inchini in geamiile voastre turcesti ? Nu, Imparate ! Mosia mi-am aparat, credinta mi-am pazit. In credinta mea vreau sa inchid ochii, eu si feciorii mei (…)
Fiilor, aveti curaj ! Am pierdut tot ce aveam pe lumea aceasta pamanteasca. Nu ne-au mai ramas decat sufletele, sa nu le pierdem si pe ele, ci sa le aducem curate in fata Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Sa spalam pacatele noastre cu sangele nostru!
Sultanul nu este impresionat si executia incepe. Cei sase sunt asezati la mica distanta unii de ceilalti pe cele sase taietori pregatite anterior. Mai intai visternicul Ianache Vacarescu (ginerele Domnitorului), apoi cei patru fii: Constantin, Stefan, Radu si Matei (de doar 11 ani). Mateias ezita si executiile anterioare par sa-l descurajeze. Din nou vocea tatalui sau rasuna: Din sangele nostru n-a mai fost nimeni care sa-şi piarda credinţa. Daca este cu putinta, mai bine sa mori de o mie de ori decat sa-ti renegi credinta stramoseasca pentru a trai cativa ani mai multi pe pamant. Copilul, isi revine: Vreau sa mor crestin: loveste!… iar calual isi face datoria. Capul domnitorului nu cade la prima lovitura a calaului, dar in cele din urma calaul isi face inca o data datoria. Totul se petrece in aproape un sfert de ceas, timp de incrancenare maxima.
Trupurile au fost aruncate in Bosfor, de unde au fost recuperate de niste pescari piosi, iar capurile au fost infipte in prajine si purtate de-alungul cetatii. Apoi au fost puse la poarta Seraiului, tinute trei zile si aruncate in mare dupa acest timp.
Trupurile au fost mai apoi ingropate in secret in biserica Adormirii Maicii Domnului, din insula Halchi, ajutata des de darnicia Domnitorului. Doamna Maria le ia si le ingroapa pe ascuns in biserica Sf. Gheoghe-Nou (Bucuresti). Nici viata Doamnei nu a fost usoara – a fost tinuta inchisa pana in 1715, apoi exilata pana in 1716.
Mormantul Domnitorului a fost acoperit de o placa de marmura alba, fara nici un nume, de teama turcilor.
Dar in 1914, dupa 200 de ani, trupul sau este identificat in baza unei candele de argint cu inscriptia - Aici odihnesc oasele fericitului Domn, Io, Constantin Brancoveanu Basarab Voievod.
Binecredinciosul Voievod Constantin Brancoveanu s-a nascut in anul 1654 in satul Brancoveni, din parinti de vita nobila, binecredinciosi. Necazurile nu-l ocolesc, ramanand fara tata din pruncie (febrarie 1655). Din acest motiv este crescut de unchiul sau, stolnicul Constantin Cantacuzino, poate cel mai invatat boier roman al vremii sale si de de bunica dupa tata, Pauna Greceanu. Prin intermediul unchiului sau, tanarul Constantin primeste o invatatura aleasa, la Bucuresti. In timp se bucura de aprecierea celorlalti si datorita iscusintei sale urca rapid pe scara ierarhiei politice.
Dupa moartea lui Serban Cantacuzino, la insistentele boierilor si dregatorilor este numit voievod al Tarii Romanesti (29 octombrie 1688). A avut o domnie de peste 25 de ani, foarte lunga raportata la contextul istoric. Un timp care recunoaste talentul administrativ, politiv si diplomatic al voievodului roman.
Dar ce l-a facut un Sfant?
Nu putem sti rugaciunile sale, toate faptele sale bune, dar exista totusi marturii chiar si acum. Cateva dintre ele le voi prezenta in cele ce urmeaza.
A ridicat foarte multe manastiri si biserici, multe din ele dainuiesc si astazi. Stim cu totii de cata jerfa este nevoie pentru zidirea unei biserici, cu atat mai mult cu cat le-a facut si atat de trainice. Apoi scrierile istorice relateaza numeroase cazuri de ajutorare a romanilor din Tara Romaneaca, Moldova si Ardeal, dar si a crestinilor de pe alte meleaguri (Rusia, Arabia, Siria, Imperiul Habsburgic si altele). Modul in care a dus politica, cu multa diplomatie si cu evitarea razboaielor, desi in jurul sau erau mai tot timpul ciocniri intre trei mari imperii - Habsburgic, Tarist, Otoman.
In anul 1714, la Bucuresti, umilit in fata supusilor sai, printr-un trimis al inaltei Porti, lui Constantin Brancoveanu i se pune pe umar naframa de matase neagra, semnul maziliei.
Supliciul sau incepe cu 25 Martie. La Instanbul este inchis in temnita Edicule, apoi spre sfarsit in inchisoarea demnitarilor - Bostangi Basa. Toata vara este supus alaturi de familia sa la numeroase torturi. Pe langa credinta, turcii vor si aurul domnitorului (visternicul era ginerele lui Constantin, iar in periada de pace Domnitorul chivernisise foarte bine banii). Despre aur, turcii afla pana la urma ca era in Venetia si obtin sub tortura semnatura lui Constantin.
Iata ca martiriul sau nu a fost de scurta durata, mai ingrozitor si fii sai erau martorii aceleiasi suferinte. Fusese pana la urma un domnitor, acum nu are parte decat de batjocura, insulte, viata grea din temnita, este rupt cu totul de cei dragi, este tradat de boieri, este tradat de aliati, asista cu neputinta la chinurile prin care trec copiii si familia sa. Turcii ii cer lepadarea de credinta pentru a pune stop acestor chinuri. Dar se pare ca credinta este singurul lucru care le-a ramas.
Totul se prabuseste in jurul deja fostului domnitor, iar credinta ii este incercata puternic. Apogeul este pe 15 August 1514. Era o zi de mare sarbatoare – Adormirea Maicii Domnului, era si ziua de nastere a lui Constatin (chiar o cifra rotunda – 60 de ani), dar si onomastica sotiei sale (Doamna Maria – mai exact Marica). Familia, alta data inconjurata de fast, se indrepta acum spre ceea ce avea sa fie ultimul drum. Constantin si fii sai merg pe drumurile Instanbulului, imbracati doar in camesi albe si legati in lanturi. Evenimentul este un real spectacol pentru sultanul Ahmed al III-lea, personalitatile din Instanbul, dar si pentru invitatii lor, din care faceau parte si fosti aliati ai Domnitorului, din tari crestine – Rusia, Franta, Imperiul Habsburgic (in special ambasadori)...
Dupa ce li se permite ultima rugaciune acestor bravi barbati, li se face ultima oferta de eliberare prin trecerea la mahomedanism. Probabil ca era un tablou greu de descris – umilintele celor de alta credinta, fii torturati, fosti prieteni stand la loc de seama langa sultan, singura posibilitate de scapare doar trecerea la mahomedanism, insa Constantin are puterea de a raspunde tuturor:
Imparate! Averea mea, cat a fost, tu ai luat-o, dar de legea mea crestina nu ma las! In ea m'am nascut si am trait, in ea vreau sa mor. Pamantul tarii mele l-am umplut cu biserici crestinesti si, acum, la batranete, sa mai inchini in geamiile voastre turcesti ? Nu, Imparate ! Mosia mi-am aparat, credinta mi-am pazit. In credinta mea vreau sa inchid ochii, eu si feciorii mei (…)
Fiilor, aveti curaj ! Am pierdut tot ce aveam pe lumea aceasta pamanteasca. Nu ne-au mai ramas decat sufletele, sa nu le pierdem si pe ele, ci sa le aducem curate in fata Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Sa spalam pacatele noastre cu sangele nostru!
Sultanul nu este impresionat si executia incepe. Cei sase sunt asezati la mica distanta unii de ceilalti pe cele sase taietori pregatite anterior. Mai intai visternicul Ianache Vacarescu (ginerele Domnitorului), apoi cei patru fii: Constantin, Stefan, Radu si Matei (de doar 11 ani). Mateias ezita si executiile anterioare par sa-l descurajeze. Din nou vocea tatalui sau rasuna: Din sangele nostru n-a mai fost nimeni care sa-şi piarda credinţa. Daca este cu putinta, mai bine sa mori de o mie de ori decat sa-ti renegi credinta stramoseasca pentru a trai cativa ani mai multi pe pamant. Copilul, isi revine: Vreau sa mor crestin: loveste!… iar calual isi face datoria. Capul domnitorului nu cade la prima lovitura a calaului, dar in cele din urma calaul isi face inca o data datoria. Totul se petrece in aproape un sfert de ceas, timp de incrancenare maxima.
Trupurile au fost aruncate in Bosfor, de unde au fost recuperate de niste pescari piosi, iar capurile au fost infipte in prajine si purtate de-alungul cetatii. Apoi au fost puse la poarta Seraiului, tinute trei zile si aruncate in mare dupa acest timp.
Trupurile au fost mai apoi ingropate in secret in biserica Adormirii Maicii Domnului, din insula Halchi, ajutata des de darnicia Domnitorului. Doamna Maria le ia si le ingroapa pe ascuns in biserica Sf. Gheoghe-Nou (Bucuresti). Nici viata Doamnei nu a fost usoara – a fost tinuta inchisa pana in 1715, apoi exilata pana in 1716.
Mormantul Domnitorului a fost acoperit de o placa de marmura alba, fara nici un nume, de teama turcilor.
Dar in 1914, dupa 200 de ani, trupul sau este identificat in baza unei candele de argint cu inscriptia - Aici odihnesc oasele fericitului Domn, Io, Constantin Brancoveanu Basarab Voievod.
La 20 Iunie 1992 Biserica Ortodoxa Romana a canonizat pe Martirii Brancoveni, stabilindu-le zi de pomenire - 16 August (pentru a nu coincide cu praznicul Adormirii Maicii Domnului).
Nicolae Iorga si Anton Maria Del Chiaro au acordat multe pagini din scrierile lor Sfintilor Martiri Brancoveni, astfel am putut cunoaste in detaliu martiriul acestor Mari Romani.
Sfintilor Martiri Brancoveni, rugati-va lui Dumnezeu pentru noi!
Acatistul Sfintilor Martiri Brancoveni:
http://www.sfintulgheorghenou.go.ro/acatist.htm
Acatistul Sfintilor Martiri Brancoveni:
http://www.sfintulgheorghenou.go.ro/acatist.htm
16 Acatistul Sf Martiri Brancoveni (Marian Moise)
Asculta mai multe audio Muzica
No comments:
Post a Comment