Pages

7 August 2009

Sfanta Teodora de la Sihla (7 August)

Cele pământeşti părăsind şi jugul pustniciei luând, te-ai făcut mireasă lui Hristos, fericită; cu postul, cu privegherea cereştile daruri luând şi cu rugăciunea pe îngeri ajungând, firea omenească ai biruit şi la cele cereşti te-ai mutat, lăsându-ne spre mângâiere peştera şi sfintele tale moaşte. Pentru aceasta, Sfântă Preacuvioasă Maică Teodora, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Sfanta Teodora de la Sihla s-a nascut in satul Vanatori-Neamt, din parinti binecredinciosi, in jurul anului 1650. Tatal ei, Stefan Joldea Armasul, era paznic al Cetatii Neamtului si facator de arme. Mama sa, al carei nume nu ne este cunoscut, se ingrijea de casa si de buna crestere a celor doua fiice, Teodora si Maghita (Maghiolita).
Singura ei sora moare tanara, iar fericita Teodora, ajungand la varsta randuita a fost casatorita de catre parinti, impotriva vointei ei, cu un tanar evlavios din Ismail, aflat in slujba cetatii Neamtului. Dar, neavand ei copii, iar sufletul Teodorei fiind ranit de dragostea pentru mirele ei lisus Hristos inca din copilarie, ardea de dorinta unei vieti cu totul curate, inchinate numai lui Dumnezeu. La aceasta o indemna si duhovnicul ei, precum si firea ei singuratica, ravna pentru rugaciunea de taina si amintirea marilor sihastri ce se nevoiau in acea vreme prin padurile si muntii din tinutul Neamt - vechii ei sfatuitori. Apoi s-a inteles cu sotul ei ca sa intre amandoi in cate o manastire.
Astfel, fericita Teodora a imbratisat cinul monahal la Schitul Varzaresti-Vrancea (avea aproape 30 de ani), iar dupa doi ani sotul ei s-a calugarit in Schitul Poiana Marului, sub, numele de Eleodor (el va ajunge mai tarziu ieromonah). Asa a binevoit Dumnezeu sa-i povatuiasca pe amandoi pe calea sfinteniei si a mantuirii.
Fiecare dintre vietuitoarele schitului de maici se nevoia cu mare ravna pentru Hristos, insa Cuvioasa Teodora, fiind intarita de harul Duhului Sfant, intrecea pe toate celelalte surori cu rugaciunea, cu smerenia si cu nevointa duhovniceasca.
Dupa cativa ani, navalind turcii in partile Buzaului, au dat foc Schitului Varzaresti. Atunci toate surorile din obste s-au risipit in padurile seculare din partea locului, asteptand sa treaca primejdia si mania lui Dumnezeu. La fel a facut si Cuvioasa Teodora, care s-a retras in munti impreuna cu stareta ei, schimonahia Paisia, a carei ucenica era. Acolo se nevoiau singure, acoperite de mania lui Dumnezeu, in post si rugaciune, rabdand multe ispite de la diavoli, foame, frig si tot felul de incercari.
Dupa ce a trecut la Domnul stareta ei, fericita Teodora, in urma unei descoperiri dumnezeiesti, a parasit muntii Buzaului si s-a retras in patria ei mult iubita din partile Neamtului, pentru a se nevoi in padurile neumblate din jurul schiturilor Sihastria si Sihla (trecusera cam 10 ani de nevointe). Dupa ce mai intai s-a inchinat la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului de la Manastirea Neamt, egumenul Lavrei a trimis-o la Sihastria sa urmeze sfatul egumenului de aici. Cu binecuvantarea ieroschimonahului Varsanufie, egumenul Sihastriei, fericita Teodora a fost incredintata duhovnicului Pavel, care a dus-o in pustie, in apropierea Schitului Sihla, sfatuind-o ca, de va rabda asprimea vietii pustnicesti, sa ramana acolo pana la moarte; iar de nu va putea suferi ispitele si frigul iernii, sa se aseze la o sihastrie de calugarite.
Asa a ajuns fericita Teodora in muntii Sihlei, iar un sihastru milostiv i-a oferit chilia sa, nu departe de schit si de pestera care ii poarta numele pana astazi. Acolo s-a nevoit Cuvioasa barbateste multi ani (20, poate chiar mai mult), ostenindu-se singura in post si rugaciuni de toata noaptea, in lacrimi si mii de metanii, uitata de lume, indurand multe ispite si naluciri de la diavoli foame, lipsa, ganduri si mai ales frigul aspru al iernii. Numai Cuviosul Pavel din Sihastria, duhovnicul ei, o cerceta din cand in cand, o marturisea, o imbarbata, o impartasea cu Sfintele Taine si ii ducea cele de trebuinta. Dupa un timp a raposat fericitul duhovnic Pavel, nu departe de Schitul Sihla, intr-o mica coliba pustniceasca, iar Cuvioasa Teodora a ramas cu totul singura, caci nimeni nu stia locul si aspra ei nevointa. Cu timpul i s-au rupt si hainele, iar ca hrana avea doar macris, fructe de padure si alune, in aceasta scoala a linistii si nevointei a dobandit Cuvioasa darul rugaciunii de foc, care se lucreaza in inima, darul lacrimilor, al rabdarii si al negraitei iubiri de Dumnezeu. Acum nu se mai chinuia nici de frig, nici de foame, nici diavolii nu o mai puteau birui, caci dobandise darul facerii de minuni si era ca un diamant stralucitor in muntii Sihlei, fiind uitata de oameni, dar umbrita de darul Duhului Sfant.
Odata, navalind turcii sa prade manastirile si satele, au ajuns pana la Sihla, iar Sfanta Teodora s-a adapostit in pestera ei din apropiere. Descoperind-o paganii, ea s-a rugat lui Dumnezeu s-o scape din mainile lor. In clipa aceea, prin minune, s-a crapat stanca din fundul pesterii, cum se vede pana astazi, iar fericita s-a izbavit de moarte, in aceasta pestera s-a nevoit Sfanta Teodora in ultimii ani ai vietii sale, rugandu-se neincetat lui Dumnezeu cu rugaciunea cea de taina a inimii, incat i se lumina fata, iar trupul ei se ridica de la pamant, asemenea Sfintei Maria Egipteanca. Din timp in timp pasarile cerului ii aduceau in ciocurile lor, prin voia Domnului, faramituri de paine de la trapeza Schitului Sihastria, iar apa bea din scobitura unei stanci din apropiere, numita astazi "Fantana Sfintei Teodora" (minune este si faptul ca nu seca niciodata).
Ajungand Sfanta Teodora aproape de sfarsitul vietii si cunoscand ca o cheama Hristos la cerestile locasuri, unde este odihna si desfatarea tuturor sfintilor, se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu sa-i trimita un preot ca sa o impartaseasca cu Preacuratele Taine, inainte de obstescul sfarsit. Astfel, cu randuiala de sus, egumenul Sihastriei a observat ca pasarile duceau faramituri spre Sihla si a trimis doi frati sa vada unde anume se duc. Calauziti de mana lui Dumnezeu, fratii au ajuns noaptea aproape de pestera Sfintei Teodora si au vazut-o cum se ruga cu mainile inaltate spre cer, invaluita in lumina de foc. Atunci, infricosandu-se, au strigat, iar Cuvioasa i-a chemat pe nume, le-a cerut o haina sa se acopere, caci era goala si le-a poruncit sa coboare la Sihastria si sa aduca un duhovnic ca s-o impartaseasca cu Trupul si Sangele lui Hristos.
Calauziti de o lumina cereasca, fratii au mers repede si dimineata au adus la pestera pe ieromonahul Antonie si ierodiaconul Lavrentie, cu Sfintele Taine. Dupa ce Sfanta Teodora si-a facut cuvenita spovedanie si si-a destainuit viata, ostenelile si ispitele ei, a rostit Crezul, s-a inchinat, a primit dumnezeiestile Taine si, multumind lui Dumnezeu pentru toate, si-a dat duhul in mainile Lui. Apoi, parintii au facut slujba inmormantarii si au ingropat sfantul ei trup in pestera.
Trupul Sfintei Teodora a ramas tainuit in pestera pana dupa anul 1830, cand familia domnitorului moldovean Mihail Sturdza, care a reinnoit Schitul Sihla, a asezat moastele ei in racla de pret si le-a depus in biserica schitului spre inchinare. Apoi, zidind o biserica noua la mosia lor din satul Miclauseni-Iasi, le-a adus in aceasta biserica si multa lume venea aici spre inchinare, primind ajutorul Cuvioasei, in anul 1856 familia Sturdza a convenit cu conducerea Manastirii Pecersca din Kiev sa le daruiasca sfintele moaste, in schimbul unor vesminte preotesti si arhieresti, ceea ce s-a facut. Asa s-au instrainat moastele Sfintei Teodora din patria ei si se pastreaza in catacombele de la Pecersca, asezate in racla de mult pret, pe care scrie aceste cuvinte: "Sfanta Teodora din Carpati".
Credincioşii ortodocsi merg în pelerinaj la peştera şi chilia ei de la Schitul Sihla.
La 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a canonizat-o, trecând-o oficial în rândul sfinţilor, cu zi de prăznuire la 7 august.
Cu ale ei sfinte rugaciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi toti, impreuna cu tara si poporul cel binecredincios. Amin!

Surse:
Pr, Prof. Dr. Constantin Galeriu, Cuvioasa Teodora de la Sihla, în vol. „Sfinţi români şi apărători…”
http://www.crestinortodox.ro/


Minuni ale Sfintei Teodora, altele decat cele din viata sa:


* Era în luna august, 2006, când o creştină urca la Schitul Sihla împreună cu mama sa, ca să se roage la Peştera Sfintei Teodora, fiindcă avea un mare necaz. Şi cum mergeau ele pe poteca dinspre Mânăstirea Sihăstria spre Sihla, prin pădure, au întâlnit o maică înaltă, cu un baston în mână, căreia i-au zis:
- Blagosloviţi, maică! Aţi fost la Sihla?
- Domnul, Maica Domnului! Da, am fost acasă la mine, la peştera mea, la Sihla, dar acum merg la Sihăstria, că şi acolo mi-au făcut Părinţii casă.
Femeia nu şi-a dat seama cu cine vorbeşte şi a zis:
- Maică, părintele stareţ de la Sihla oare o fi acasă? Am mare nevoie de el!
- Da, da, Părintele Pahomie este acasă! Du-te, du-te, că ai să te bucuri!
Femeia şi-a întors capul, salutând-o de rămas bun:
- Blagosloviţi, maică!
- Maica Domnului să te blagoslovească, a răspuns maica.
Când şi-a luat rămas bun, femeia a văzut pe umerii maicii şi pe spate atârnându-i plete albe. Uimită, a gândit: „Doamne, maică şi cu plete pe spate!” Pe loc şi-a amintit că cel chip blând, acele plete, acea figură îi era cunoscută de undeva. Luptând cu mintea, şi-a amintit că acel chip este la fel cu acela din icoana Sfintei Teodora, aflată în Peşteră!!! Emoţionată, s-a întors să o strige pe maică, însă aceasta dispăruse, nu mai era…A urcat la Sihla şi, plângând, i-a povestit Părintelui Pahomie întâmplarea. Era atât de emoţionată şi aşa de tare plângea femeia aceea, încât ochii săi erau ca două izvoare de apă ce curgeau necontenit. Am văzut-o şi eu plângând în biserică, în timpul Sfântului Maslu, un plâns abundent care-i uda picioarele. L-am întrebat pe Părintele Pahomie care-i cauza atâtor lacrimi. Părintele a spus:
- Nu ştii, frăţia ta! Acea femeie s-a întâlnit personal cu Sfânta Teodora, în timp ce venea către schit. Mare evlavie are acea creştină la Sfânta de i-a ieşit în cale. Revărsarea de lacrimi pe care o vezi este lucrarea harului care a atins-o prin prezenţa Sfintei Teodora. Mari sunt minunile Sfinţilor lui Dumnezeu!
Sursa Revista Credinta Ortodoxa: http://www.credinta-ortodoxa.ro/spip.php?article181


* Ne istorisea parintele Cleopa, ce a facut Stalin cu aceste sfinte Moaste (trupurile Sfintilor) de la Kiev. Stalin a dat porunca sa fie bagate toate sicriile cu moaste in cuptoarele unei otelarii si care moaste nu vor arde, numai acelea sunt moaste, restul nu sunt. Si asa le-au pus in foc, lemnul a ars si s-a topit metalul, dar Sfintele Moaste au ramas nearse de foc, dovada sfinteniei acestora. Si atunci le-au pus in alte sicrie si sunt de fata la Lavra Pecerska (Gheorghe Babut, “Pelerinul roman”, editia a III-a, Oradea, 1992, pag.94).


5 comments:

  1. Pomeneste Doamne pe robii tai croitori vechi legionari Sistem ANPCB,ca diploma de maturitate cu 105 calificari intru patriarh,maica canonica ,fecioara calugarita ortodoxa Glicheria Gina Pusa Aurica R.N/Gore Clement R.N/Marceana Leana R.N....intru INS ziaristi specializati policalificati stampila [3] UCECOM,membru comitet parohial si frate canonic bisericesc,cu Sisoie T.N la fel si Marieta T.N ca mine,si 3 soti la fel ca tata si bunicul,toate cererile noastre implinite cu sotul meu Dino Filimon Georgel.Vernil stilist culoarea, tot impartit frateste vesnic.Sintem Jibl..vesnic cu Bog......biserica augustana cu Stan..lavra cu sf ant..si sf ion romano-catolici[au rola mea de fisc unde marimi calcul socoteli vesnic, sa vedem pret sa stiim piata tipicul si acelasi har vesnic].Avem cartulii evidenta si trei foi econom vesnic,Sistem ca mine vesnic.

    ReplyDelete
  2. Avem ingerul meu la comun vesnic, au sange ca al meu vesnic.

    ReplyDelete
  3. Au teologia mea catolica in intelesul lor in minte aplicat obiect.

    ReplyDelete
  4. Sintem toti Psd-isti cu acte ca mine si marfuri sa auda ei tot vesnic.

    ReplyDelete
  5. Termoficare toti vesnic.

    ReplyDelete